Despre întuneric

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24248″ img_size=”full”][vc_column_text]În întunericul grădinii, când deja noaptea liniștise întreaga fire şi doar greierii mai mângâiau aerul cu sunetele lor, m-am întins pe iarbă, învelită într-o pătură moale, ca să contemplu cerul. Era atât de înselat şi negru, în egală măsură, încât am înțeles, foarte simplu şi clar, esența frazei „Întunericul este doar absența luminii”. Pentru că, în realitate, ochii mei nu căutau întunericul, ci sclipirile luminoase, intermitente şi fermecătoare ale multitudinii de stele. Unele mai strălucitoare, altele mai verzi sau mai roşii şi câțiva sateliți amețiți de învârtire care treceau precum bicicliștii printre stelele fixe, evitând miraculos, în traiectoria lor dreaptă, intersectarea cu orice altă stea-sursă de lumină. Privirile mele nu s-au oprit nicio clipă să contemple întunericul negru al bolții, ca şi cum acesta nu ar fi fost altceva decât o pânză, un suport care asigura contrastul necesar pentru ca Lumina să fie lumină, pentru ca Stelele să fie vizibile.

Am înțeles, simplu, că lumina ne cheamă şi ne hrăneşte mereu, iar întunericul este doar distanța între două stele. Nimic altceva.
Faceți un test: am fotografiat cerul, însă în fotografie a ieşit o singură stea, cea mai luminoasă. Privind fotografia, voi la ce vă uitați? Ce anume cheamă privirea şi curiozitatea voastră? Întunericul sau lumina?

Noapte luminată de stele, de vise frumoase şi de îngeri să aveți, dragii mei.

Cu infinită iubire,
Irina[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]