Ieri am ascultat pentru prima dată în viața mea cum sună o vioară Stradivarius. O prietenă m-a invitat la un concert cu Alexandru Tomescu. Eram curioasă, nu-l ascultasem nici pe artist, nici un instrument atât de special cum este cel căruia pasiunea şi talentul și munca sa îi dau glas.
O vioară Stradivarius sună extraordinar! Nu sunt o specialistă şi nu ştiu ce anume face diferența sau ce detalii precise merită apreciate şi comentate.
Însă am fost surprinsă de naturalețea cu care Alexandru a intrat în scenă ținând firesc în mână un instrument atât de rar şi de prețios: vioara în mâna stângă, în jos, paralelă cu picioarele, arcuşul în dreapta, la fel, aproape atingând solul. Apoi a pus-o pe umăr şi…i-a dat voce, viață, vibrație. Câteva bucăți de lemn bine meşterite şi îmbinate, câteva şuruburi şi corzi…crează, în mâinile potrivite, o magie a sunetelor.
Am privit şi dirijorul. Fascinant! Un bețisor delicat şi subțire, în mâini foarte agile…. ce poate să nască: o întreagă „armată” de oameni, sunete şi instrumente armonizate, care îți mângâie sufletul şi îți hrănesc inima cu frumos.
De dimineață, cu gândul la concertul de aseară şi la minunatele acorduri de Beethoven, mă plimbam prin grădină, cu ceaşca de cafea în mână. Mi-am bucurat ochii cu frumusețea crizatemelor viu colorate şi pline de … ploi…şi am descoperit, cu uimirea unui copil, o vietate verde cu picățele galbene ascunsă între frunze la fel de verzi ca ea: o omidă zgribulită şi extrem de estetică.
Şi mi-am amintit, deodată, de întrebarea domnului profesor Florian Colceag: care este rolul omului aici, pe Pământ? Care este rolul nostru de ființe spirituale? Ei bine, tot domnia sa a dat răspunsul: rolul nostru, al oamenilor, pe această planetă este de #spiritualizare a spațiului.
Ce ar fi o bucată de lemn fără arta lutierului, a compozitorului, a violonistilui, a dirijorului?
Ce ar fi toată frumusețea naturii înconjurătoare, formele norilor, culorile florilor, farmecul apusului de soare, a unei gâze sau omizi, a unui lac sau a unei dune în deşert fără emoția pe care noi o conferim acelui peisaj? Ce ar fi natura, dacă noi nu am întelege şi defini „FRUMOSUL”? Dacă noi, oamenii, nu am şti să vedem, să apreciem, să ataşăm ideea de estetic oricărui context? Dacă noi nu am fi creat arta? Dacă noi nu am şti să ne bucurăm de susurul râului sau de sunetul mării, de sclipirile razelor lunii sau de zborul unei păsări? Dacă noi nu am ridica la nivel de artă o bucată de lemn transformată în instrument muzical sau o bucată de hârtie devenită pictură, partitură, fotografie sau pagină de roman?
Dacă noi, oamenii, nu am spiritualiza spațiul minunat în care trăim, dăruindu-i CONŞTIENT dimensiunea #frumosului, #esteticului, cu toate emoțiile aferente, lumea noastră ar fi doar … bucăți de lemn fără prea mult sens, omizi camuflate stingher în prag de iarnă, flori înflorite în zadar…
Dăm sens şi frumusețe vieții şi planetei cu fiecare privire, ascultare şi senzație pe care o trăim. Spiritualizăm spațiul pentru că spiritul nostru se hrăseşte cu muzică, dans, pictură, poezie sau orice formă de artă putem imagina. Tocmai de aceea, aşa cum corpul nostru are nevoie de pâine şi apă, sufletul nostru are nevoie de artă.
Vioara Stradivarius este expresia perfectă a esenței noastre pur artistice şi spirituale. A esenței noastre de creatori.
