| |

Fotografiile şi picturile din noi

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24322,24323,24324″ img_size=”full”][vc_column_text]Apusul de soare este, pentru mine, unul dintre spectacolele cele mai fastuoase pe care natura ni le poate oferi. Dungi difuze în culori vii, tuşe vibrante întrepătrunse, ca într-o acuarelă, pe pânza nesfârşită a orizontului se schimbă mereu, de la un minut la altul, de parcă ar fi însuflețite. Te întrebi dacă te uiți la o pictură nemaipomenită, sau la o succesiune de imagini dintr-un film irepetabil. Totul e static şi dinamic în acelaşi timp.
Aşa că aseară, admirând apusul, am făcut multe fotografii. Era atât de frumos cerul, culorile atât de speciale, emoția estetică atât de puternică, încât mi-aş fi dorit să le surprind întocmai. Clipă de clipă.
Băiețelul meu, cufundat şi el în contemplare, mi-a spus:
– Aş picta!
Natura ne inspiră. Admirația pentru frumusețea ei ne face să ne dorim să o imortalizăm. Pictorii o imită. Fotografii o reproduc. Şi, mai ales, fiecare are interpretarea lui, viziunea lui, cu emoția lui. Ceea ce dă unicitate unei lucrări de artă e acel „ceva” minunat din sufletul artistului, nu lumea exterioară pe care o redă.
Natura ne inspiră şi ne emoționează, într-adevăr. Ne entuziasmează un răsărit sau un apus de soare, un peisaj marin, un copac înflorit sau culmile înzăpezite ale unui munte.
De câte ori, însă, privim şi admirăm şi frumusețea din noi înşine şi din ceilalți? Ce valoare ar avea apusul de soare cel mai frumos dacă privirile noastre, avide de culoare, nu l-ar căuta? Dacă sufletele noastre, emoționate, nu s-ar bucura de acea splendoare? Ce rost ar avea o pictură, pe o pânză sau pe cer, dacă nu ar vedea-o nimeni?
Toată frumusețea naturii, care ne copleşeşte de multe ori, e şi în noi. Oamenii sunt frumoşi şi surprinzători ca un apus de soare.
Ar fi bine să ne amintim să îi privim mai des, să îi contemplăm, să îi căutăm cu privirea şi cu sufletul şi le vom vedea splendoarea![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Similar Posts

  • | | |

    Meditație în alb

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24211,24212,24213,24214″ img_size=”full”][vc_column_text]Îmi place albul. Am o cățeluşă albă, îmi plac florile albe, hainele albe sunt favoritele mele. Norii albi mă bucură şi mă emoționează. Spuma valurilor e frumusețea supremă pentru mine. În portrete celebre, mereu m-a fascinat modul în care artistul a ştiut să redea, din culori, viața din privirea personajului. Analizând…

  • | | | |

    Smochine, frunze galbene şi nuci. O poveste cu Păsări Phoenix

    Se îngălbeneşte nucul, de la o zi la alta. Se scutură şi cad nucile, de la o oră la alta. Doar smochinele nu par a se grăbi. Se coc în ritmul lor, nestingherite de schimbarea de timp şi anotimp. Aici, pe dealul încărcat de octombrie, alături de nucul bătrân, smochinul se crede pe malul vreunei…

  • | |

    Despre întuneric

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24248″ img_size=”full”][vc_column_text]În întunericul grădinii, când deja noaptea liniștise întreaga fire şi doar greierii mai mângâiau aerul cu sunetele lor, m-am întins pe iarbă, învelită într-o pătură moale, ca să contemplu cerul. Era atât de înselat şi negru, în egală măsură, încât am înțeles, foarte simplu şi clar, esența frazei „Întunericul este doar absența…

  • | | |

    Acasă

    Pentru o albină, acasă e stupul. Deşi aş paria cu oricine că se simte extraordinar de bine între flori, în plin soare, oricât de colorate, parfumate şi pline de nectar ar fi ele, tot stupul este „acasă”. Acolo îşi pot odihni aripile ostenite şi trupurile muncite. Acolo şi-a „amenajat” toate după placul şi ştiința ei,…

  • |

    Valea berzelor

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24189,24190,24191,24192″ img_size=”full”][vc_column_text]El valle de las cigüeñas Zbor amplu, planare lină, siluetă clară, ca o peniță de cerneală care desenează pe cer linii invizibile, contrazicând forma norilor. Cine ar fi crezut că berzele compun, în cheia înălțimilor, pe portative de albastru vânt, cântecul verii în amurg? Vuelo amplio, planeo suave, silueta clara como…

  • |

    Priveşte un trandafir!

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24225,24226,24227″ img_size=”full”][vc_column_text]Dacă vreodată ai îndoieli şi întrebări fără răspuns…priveşte un trandafir! Nu cere nimic şi primeşte fericit toate resursele care îi sunt puse la dispoziție. Nu se plânge atunci când nu plouă sau e prea cald sau prea frig. Are încredere că tot ce are nevoie va veni către el la timpul…