| |

Fotografiile şi picturile din noi

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24322,24323,24324″ img_size=”full”][vc_column_text]Apusul de soare este, pentru mine, unul dintre spectacolele cele mai fastuoase pe care natura ni le poate oferi. Dungi difuze în culori vii, tuşe vibrante întrepătrunse, ca într-o acuarelă, pe pânza nesfârşită a orizontului se schimbă mereu, de la un minut la altul, de parcă ar fi însuflețite. Te întrebi dacă te uiți la o pictură nemaipomenită, sau la o succesiune de imagini dintr-un film irepetabil. Totul e static şi dinamic în acelaşi timp.
Aşa că aseară, admirând apusul, am făcut multe fotografii. Era atât de frumos cerul, culorile atât de speciale, emoția estetică atât de puternică, încât mi-aş fi dorit să le surprind întocmai. Clipă de clipă.
Băiețelul meu, cufundat şi el în contemplare, mi-a spus:
– Aş picta!
Natura ne inspiră. Admirația pentru frumusețea ei ne face să ne dorim să o imortalizăm. Pictorii o imită. Fotografii o reproduc. Şi, mai ales, fiecare are interpretarea lui, viziunea lui, cu emoția lui. Ceea ce dă unicitate unei lucrări de artă e acel „ceva” minunat din sufletul artistului, nu lumea exterioară pe care o redă.
Natura ne inspiră şi ne emoționează, într-adevăr. Ne entuziasmează un răsărit sau un apus de soare, un peisaj marin, un copac înflorit sau culmile înzăpezite ale unui munte.
De câte ori, însă, privim şi admirăm şi frumusețea din noi înşine şi din ceilalți? Ce valoare ar avea apusul de soare cel mai frumos dacă privirile noastre, avide de culoare, nu l-ar căuta? Dacă sufletele noastre, emoționate, nu s-ar bucura de acea splendoare? Ce rost ar avea o pictură, pe o pânză sau pe cer, dacă nu ar vedea-o nimeni?
Toată frumusețea naturii, care ne copleşeşte de multe ori, e şi în noi. Oamenii sunt frumoşi şi surprinzători ca un apus de soare.
Ar fi bine să ne amintim să îi privim mai des, să îi contemplăm, să îi căutăm cu privirea şi cu sufletul şi le vom vedea splendoarea![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Similar Posts

  • | |

    Despre întuneric

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24248″ img_size=”full”][vc_column_text]În întunericul grădinii, când deja noaptea liniștise întreaga fire şi doar greierii mai mângâiau aerul cu sunetele lor, m-am întins pe iarbă, învelită într-o pătură moale, ca să contemplu cerul. Era atât de înselat şi negru, în egală măsură, încât am înțeles, foarte simplu şi clar, esența frazei „Întunericul este doar absența…

  • |

    Nu e despre zmeură!

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24156,24157,24158,24159,24160,24161,24162,24163″ img_size=”full”][vc_column_text]Zmeura e zmeurie, nu? Vinetele sunt violet-vineții, iar roşiile, marea lor majoritate, roşii! Atunci ce ne facem cu vinetele albe, cu roşiile verzi sau galbene şi cu zmeura alb-gălbuie? Sau cu căpşunile albe??? Eu am facut următoarea constatare: tufele mele de zmeură albă sunt pline de rod. Atât de încărcate, încât…

  • | | | | | |

    Perfecți şi uşor prostuți

    M-am întrebat astăzi de ce oare avem în noi şi lumină şi întuneric. Dacă venim din lumină, de ce a lăsat bunul Dumnezeu şi antonimul luminii să se manifeste? Adică… să fim serioşi! Voi chiar credeți că Adam şi Eva muşcau din mărul delicios, încurajați perfid şi persuasiv de şarpe şi Dumnezeu n-a ştiut? Sau…

  • | | |

    Meditație în alb

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24211,24212,24213,24214″ img_size=”full”][vc_column_text]Îmi place albul. Am o cățeluşă albă, îmi plac florile albe, hainele albe sunt favoritele mele. Norii albi mă bucură şi mă emoționează. Spuma valurilor e frumusețea supremă pentru mine. În portrete celebre, mereu m-a fascinat modul în care artistul a ştiut să redea, din culori, viața din privirea personajului. Analizând…

  • | | |

    Acasă

    Pentru o albină, acasă e stupul. Deşi aş paria cu oricine că se simte extraordinar de bine între flori, în plin soare, oricât de colorate, parfumate şi pline de nectar ar fi ele, tot stupul este „acasă”. Acolo îşi pot odihni aripile ostenite şi trupurile muncite. Acolo şi-a „amenajat” toate după placul şi ştiința ei,…

  • | | | |

    Vioara Stradivarius şi omida verde

    Ieri am ascultat pentru prima dată în viața mea cum sună o vioară Stradivarius. O prietenă m-a invitat la un concert cu Alexandru Tomescu. Eram curioasă, nu-l ascultasem nici pe artist, nici un instrument atât de special cum este cel căruia pasiunea şi talentul și munca sa îi dau glas. O vioară Stradivarius sună extraordinar!…