| | |

Paradoxul logic al mării

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24220,24221,24222″ img_size=”full”][vc_column_text] Marea are regulile ei:
Valurile sunt în continuă mişcare, lichide şi schimbătoare. În funcție de vânt, sunt adaptabile, sensibile, flexibile. La fel şi steagurile, fine şi unduitoare, fluturând în funcție de briză. La fel şi pânzele ambarcațiunilor, mobile, se strâng sau se întind, se ridică sau se coboară, după cum o cer vântul şi voința navigatorilor.
Nisipul, în schimb, e punctul fix. Țărmul e nemişcat. La fel şi farul. Simbolul pământului salvator, vizibil din depărtare. La fel şi catargul care susține pânzele. Inflexibil, statornic, în nemişcare fermă…

Stabilitatea permite flexibilitate. Dacă nu ar fi rigid catargul, pânzele nu ar putea fi mobile. Dacă nu ar fi statornic țărmul, valurile nu ar mai avea direcție. Dacă nu ar fi stabil farul, ambarcațiunile ar naviga aiurea, iar steagurile arborate nu şi-ar mai şti țara, locul, identitatea.

E nevoie de un anumit grad de siguranță pentru ca schimbarea, adaptarea să se poata manifesta. E paradoxul înțelept al mării, pe care îl regăsim sau îl putem aplica în viața noastră: o doză de stabilitate, de echilibru permit flexibilizarea.
Am un job stabil? Îmi schimb mai uşor casa, relația de cuplu, cercul de prieteni.
Am o viață personală împlinită şi echilibrată? Asta îmi va permite să iau mai uşor decizia de a schimba ceva în viața profesională.
În relația de cuplu, el îți asigură protecția, îți dă siguranța de care ai nevoie? Atunci tu, feminină şi flexibilă, îți vei manifesta adaptabilitatea, delicatețea şi frumusețea fără teamă. Îți vei putea exprima emoțiile şi dorințele în libertate deplină. Ca un steag delicat fluturând în siguranță, pentru că este bine ancorat de catargul său.

Mai presus de orice, însă, şi raportat doar la interiorul ființei mele, paradoxul mării e harta de bord:
Am echilibru interior, am încredere în mine, am claritatea misiunii mele? Pot veni schimbări în toate domeniile vieții mele, pe rând sau toate odată…eu văd farul meu, ştiu unde este țărmul, destinația, țara visurilor mele. Îmi arborez steagul patriei mele şi navighez cu încredere. Pot veni furtuni, catargul meu e stabil. Mă pot copleşi uneori valuri, valuri de emoții şi încercări… destinația mea e clară iar călătoria…poate aduce orice fel de surprize.
Le voi primi cu bucurie şi recunoştință, pentru că o călătorie fără aventuri nu poate fi memorabilă.
Şi voi şti că tălpile mele vor păşi pe nisipul țărmului stabil, de mine ales, în cel mai potrivit moment al vieții mele.

Pânzele sus![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Similar Posts

  • | |

    Despre unicitate sau darurile ascunse

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24305″ img_size=”full”][vc_column_text]Am o plantă în grădină care face flori mici şi verzi. Atât de mici şi atât de asemănătoare la culoare cu frunzele, încât nici nu le vezi. Nici măcar nu au parfum. Trec neobservate. Mereu mă întreb, în primăvara colorată şi parfumată, ce-i cu tufa aceasta monotonă şi neinteresantă… Toată vara munceşte…

  • Abundența fără fotografii

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24284″ img_size=”full”][vc_column_text]Eram în maşină. Parcasem cu fața spre trei tomberoane de gunoi. Cum vorbeam la telefon, am zăbovit, uitându-mă la „priveliştea” prea puțin plăcută. Deodată, a apărut un bărbat de vreo 50 de ani. Prost îmbrăcat, zdrențuit şi murdar. Un cerşetor sau poate un om fără adăpost…m-am gândit. S-a dus la tomberoane şi…

  • |

    Valea berzelor

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24189,24190,24191,24192″ img_size=”full”][vc_column_text]El valle de las cigüeñas Zbor amplu, planare lină, siluetă clară, ca o peniță de cerneală care desenează pe cer linii invizibile, contrazicând forma norilor. Cine ar fi crezut că berzele compun, în cheia înălțimilor, pe portative de albastru vânt, cântecul verii în amurg? Vuelo amplio, planeo suave, silueta clara como…

  • | | | |

    Soarele de la fereastra iernii

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24318,24317″ img_size=”full”][vc_column_text]Cerul e gri toamna cu un scop: dacă ar rămâne la fel de azuriu ca vara, lumina risipită în galbenul frunzelor ne-ar orbi. Pentru că toamna, tot soarele universului coboară pe pământ. Îşi alege cam jumătate dintre frunzele mesteacănului şi le transformă în mici sori galbeni, în formă de inimi. Apoi…

  • |

    Bariere delicate

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24168,24169,24170,24171,24172,24173,24174″ img_size=””][vc_column_text]Ningea mesteacănul, cu sunet. Cu foşnet straniu ca de ploaie, îşi ningea semințele minuscule, în formă de evantaie. Păsările i le ningeau. Ciugulind pe crengile înalte, de sus, păsările scuturau în ploaie aurie rodul viu al copacului cu scoarță albă. Intenționasem să mă învălui de abundență, de iubire, de echilibru şi…

  • | | | |

    Smochine, frunze galbene şi nuci. O poveste cu Păsări Phoenix

    Se îngălbeneşte nucul, de la o zi la alta. Se scutură şi cad nucile, de la o oră la alta. Doar smochinele nu par a se grăbi. Se coc în ritmul lor, nestingherite de schimbarea de timp şi anotimp. Aici, pe dealul încărcat de octombrie, alături de nucul bătrân, smochinul se crede pe malul vreunei…