| | | |

Smochine, frunze galbene şi nuci. O poveste cu Păsări Phoenix

Se îngălbeneşte nucul, de la o zi la alta.
Se scutură şi cad nucile, de la o oră la alta.
Doar smochinele nu par a se grăbi. Se coc în ritmul lor, nestingherite de schimbarea de timp şi anotimp. Aici, pe dealul încărcat de octombrie, alături de nucul bătrân, smochinul se crede pe malul vreunei Mediterane binecuvântată de o (primă)vară veşnică. El e verde în continuare, şi în frunze şi în fructe.
Până a se coace, până a deveni maronii şi moi şi dulci, smochinele sunt verzi şi tari. Nu ştiu din ce se nasc, pentru că smochinul e un arbust misterios: nu face flori. Nu înfloreşte! L-am pândit din copilărie, în fiecare primăvară autohtonă. Scoate diiiireeeect… fructe, care seamănă la început cu nişte muguri mici, apoi par măsline verzi şi încet, încet îşi iau forma de smochină – ca o pară turtită, în miniatură. Se coc fără grabă: lasă cireşele de mai să se înroşească, privesc cireşele amare de sfârşit de iunie să se scuture, contemplă toată vara soiurile de mere şi pere cum capătă culoare şi aromă. Văd cum sunt culese şi savurate, rând pe rând, zmeura, coacăzele, caisele, piersicile şi, în septembrie şi octombrie, merele, perele, strugurii şi gutuile. Nucile rămân ultimele. Nici atunci, la mijloc de octombrie, smochinul nu se grăbeşte. De parcă iarna ar veni cu soare şi căldură de seră. Abia când nucile cad, una câte una, smochinele sunt şi ele bune de mâncat. Ajung să se coacă şi devin maronii, moi şi dulci. Apoi smochinul îşi continuă misiunea şi îşi coace fructele până la prima brumă. În acea noapte rece toate frunzele lui verzi şi frumoase cad. Rămân stinghere şi caraghiose, pe ramuri, smochine verzi sau coapte, care, neculese, înfruntă gerul iernii cu stoicism. Crengile îngheață complet în frigul nemilos şi se usucă. Iar primăvara, smochinul prostuț o ia de la capăt. Scoate alți vlăstari noi şi verzi care, până în octombrie, vor da alte smochine.

Am descoperit un fel de Pasăre Phoenix a copacilor: aşa e smochinul. Moare în fiecare iarnă, plin de fructe coapte sau verzi şi renaşte în fiecare primăvară nestingherit, spre a da rod din nou.
Oare iarna, în viscol, la ce visează rădăcinile ascunse sub zăpadă ale smochinului?
Oare în iernile care se abat inevitabil şi asupra vieților noastre, de unde ne tragem seva de Păsări Phoenix ca să renaştem, indiferent de anotimp?
Uneori, oamenii şi smochinii seamănă! Se cred mai presus de ritmurile predestinate ale prognozelor meteo şi anotimpurilor! Şi chiar sunt!

Similar Posts

  • | |

    James Bond şi lucrările de control

    Asezat pe scaunul din dreapta șoferului, cu centura de siguranță pusă regulamentar, fredonează tema muzicală din James Bond, în timp ce eu conduc spre școală. Dimineața devreme. Azi are trei lucrări de control într-o zi cu şapte ore. Mă roagă să-i dau puțin mobilul şi verifică o informație de care nu este sigur, citind pe…

  • | | | |

    Soarele de la fereastra iernii

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24318,24317″ img_size=”full”][vc_column_text]Cerul e gri toamna cu un scop: dacă ar rămâne la fel de azuriu ca vara, lumina risipită în galbenul frunzelor ne-ar orbi. Pentru că toamna, tot soarele universului coboară pe pământ. Îşi alege cam jumătate dintre frunzele mesteacănului şi le transformă în mici sori galbeni, în formă de inimi. Apoi…

  • |

    Nu e despre zmeură!

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24156,24157,24158,24159,24160,24161,24162,24163″ img_size=”full”][vc_column_text]Zmeura e zmeurie, nu? Vinetele sunt violet-vineții, iar roşiile, marea lor majoritate, roşii! Atunci ce ne facem cu vinetele albe, cu roşiile verzi sau galbene şi cu zmeura alb-gălbuie? Sau cu căpşunile albe??? Eu am facut următoarea constatare: tufele mele de zmeură albă sunt pline de rod. Atât de încărcate, încât…

  • |

    Valea berzelor

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24189,24190,24191,24192″ img_size=”full”][vc_column_text]El valle de las cigüeñas Zbor amplu, planare lină, siluetă clară, ca o peniță de cerneală care desenează pe cer linii invizibile, contrazicând forma norilor. Cine ar fi crezut că berzele compun, în cheia înălțimilor, pe portative de albastru vânt, cântecul verii în amurg? Vuelo amplio, planeo suave, silueta clara como…

  • | | |

    Paradoxul logic al mării

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24220,24221,24222″ img_size=”full”][vc_column_text] Marea are regulile ei: Valurile sunt în continuă mişcare, lichide şi schimbătoare. În funcție de vânt, sunt adaptabile, sensibile, flexibile. La fel şi steagurile, fine şi unduitoare, fluturând în funcție de briză. La fel şi pânzele ambarcațiunilor, mobile, se strâng sau se întind, se ridică sau se coboară, după cum…

  • |

    Bariere delicate

    [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24168,24169,24170,24171,24172,24173,24174″ img_size=””][vc_column_text]Ningea mesteacănul, cu sunet. Cu foşnet straniu ca de ploaie, îşi ningea semințele minuscule, în formă de evantaie. Păsările i le ningeau. Ciugulind pe crengile înalte, de sus, păsările scuturau în ploaie aurie rodul viu al copacului cu scoarță albă. Intenționasem să mă învălui de abundență, de iubire, de echilibru şi…